Monolog, eseu despre iubire și trădare, one woman show cu Rodica Mandache în dialog cu personajele lui Caragiale din arhiva TVR, inserate în spectacol.

Adaptare: Tudor Mărăscu după comediile lui Ion Luca Caragiale
Regie: Tudor Mărăscu; regizor Tv: Tudor Mărăscu
Gen: monolog
Durată: 70’

Zița, Mița, Didina, Veta, Efimița, Zoe, reprezentările cochetei și adulterinei, se întrupează pe rând, grație Rodicăi Mandache într-un one women show. În acest monolog eseu și totodată „dialog” cu personajele caragielești, în ciuda infernului marital, Zița rămâne… sufletește, o romantică, o candidă, o ingenuă, …asigurându-ne ferm: „În comediile lui Ion Luca Caragiale nu exista nicio ingenuă” și că „În dosul acestor crochiuri feminine, se arată un nenea Iancu, un pic misogin sau cum se spune – nu foarte moral – amoral”. (Rodica Mandache)

RODICA MANDACHE - ZIȚA, MIȚA, DIDINA, VETA, EFTIMIA, ZOE, COANA JOIȚICA.

S-au folosit secvențe din Arhiva TVR în care apar personaje interpretate de actorii: FLORICA DEMION, JANA GOREA, ELVIRA GODEANU, MARIA MAXIMILIAN, MARIANA MIHUȚ, GINA PATRICHI, VALERIA SECIU, CARMEN STĂNESCU, RODICA TAPALAGĂ, VASILICA TASTAMAN, SANDA TOMA, TORA VASILESCU, MARIA VOLUNTARU, ION ANGHEL, MARCEL ANGHELESCU, ŞTEFAN BĂNICĂ, CONSTANTIN BĂRBULESCU, ION BAROI, TOMA CARAGIU, AUREL CIORANU, DAN CONDURACHE, OCTAVIAN COTESCU, ION CHIȚOIU, GEORGE DEMETRU, MIRCEA DIACONU, GHEORGHE DINICĂ, ALEXANDRU GIUGARU, ION LUCIAN, ION MANU, STELIAN NISTOR, VICTOR REBENGIUC.

scenografia: Constantin Ciubotariu (Teatrul Odeon), Dumitru Georgescu (APTR); regia de montaj: Marga Niță (APTR); director de imagine: Cristian Nicolau; redactor și regizor secund: Viorica Petre

director de producție: Gabriela Scârneci; regia tehnică: Ozana Stănescu; asistența tehnică: Georgeta Crăciunescu, Aurora Chirilov, Octavian Floroiu, George Oroianu; telecinema: Ilie Băbeanu; asistenți sunet: Dinu Rădulescu, Ștefan Gheorghiu: asistenți imagine: Gheorghe Leca, Viorel Gabriel, Radu Trandafir, Cristian Balaș; mașiniști: Constantin Popescu, Ion Constantinescu; recuzită: Daniel Costache, Constantin Milcică; tapițeri: Toma Dragomir, Romulus Constantin; lumini: Mihaela Sîrbu, Dan Rădoi, Ilie Guzgă, Nelu Hornea, Liviu Crăciunescu, Constantin Luca, Nelu Badea; machiaj: Adriana Popescu, Gabriela Dima; regizori studio: Zoe Bălan, Mihnea Dăneți; editori imagine: Virginia Stanca, Daniela Galeriu, Emil Bedreag, Eduard Gheorghiu; post procesarea sunetului: Tatiana Stoenescu; maestru de sunet: Ioan Tudor Dinuță (APTR); cameramani: Cristian Neagu, Radu Popescu, Zomir Dimovici, Cezar Constantinescu; ilustrația muzicală: Tatiana Stoenescu

„Am imprimat pentru Televiziune spectacolul „Doamnele domnului Caragiale”, spectacol jucat la teatru de 102 ori. Mă simt frustrată și tradată căci le-am iubit pe aceste doamne și m-am desfășurat prin ele, sfâșiindu-ne… O să-mi lipsească. E un spectacol în care am dat totul la vânzare. E un spectacol care, poate, mă reprezintă. As dori să o facă!” Rodica Mandache interviu cu Rodica Mandache - site TVR 26 aprilie 2018

„Pentru un actor, pentru actorul român de comedie, repertoriul caragialean reprezintă, neîndoielnic, o permanentă, irezistibilă ispită, o nădejde mărturisită ori tainică. E un vis a cărui realizare nu apare, însă, nicidecum lipsită de dificultăți, dacă ne gândim că replicile lui Caragiale sunt cunoscute de tot omul şi utilizate în mod curent, precum proverbele, că eroii lui au devenit la fel de populari ca Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos (se spune „un Caţavencu” ori „un Pristanda", aşa cum se spune „un Harpagon”, fără a mai fi nevoie de vreo explicație). Dificil, desigur, să întrupezi simboluri, să rostești, cu prospețimea ineditului, proverbe, dar cine visează biruințe banale, la îndemâna oricui? Oricum, nu Rodica Mandache, care a avut lăudabila ambiție (și cutezanță) artistică de a se încumeta nu la un rol sau la două, ci la o integrală (sau aproape o integrală) Caragiale. Doamnele domnului Caragiale, reunește partiturile feminine din O scrisoare pierdută, D-ale carnavalului, O noapte furtunoasă, Conul Leonida față cu reacțiunea, liantul fiind nu de ordin narativ ci, am putea spune, al figurării unui univers moral, psihologic, social, precis delimitat, unic, în care evoluează toate eroinele, Coana Joițica, Mița, Veta, Didina și celelalte sunt chipuri, vârste, ipostaze ale aceluiași personaj - femeia pisicuță, când vrea să obțină ceva, dar și tigru dezlănțuit, când oamenii sau întâmplările i se împotrivesc, femeia ce se rotește ca floarea soarelui după „dumnealui”, dar vai de bietul „astru“ dacă ar cuteza să răsară ori să apună după bunul plac, altfel decît a decis că se cuvine, supusa-i parteneră“. Cristina Dumitrescu, Teatrul nr 5/1989 pagina 57

Cronici de teatru arhivate la Biblioteca UNATC