Autor: Mateiu Caragiale
Adaptare: Stere Gulea, Andrei Băleanu
Regie: Stere Gulea, Andrei Băleanu
Gen: dramă
Durată: 46'

Un polițist retras, gentleman, își povestește aventurile din cariera sa. Între ele există și povești cu mai mulți oficiali ai unui guvern și mai multe doamne ale Bucureștiului de odinioară, taine care au rămas nedescoperite la vremea lor.

VASILE NIȚULESCU - PÂRGU
DAN NUȚU - CONUL RACHE
CONSTANTIN RAUȚCHI - PAȘADIA
TAMARA CREȚULESCU - VANDA
VIOREL BRANEA - PRIETENUL
LOLITA TĂUTU - PRIETENA VANDEI
MIHAI BANDAC - PICTORUL

scenografie: Suzana Florescu; director de imagine: Tiberiu Vătășescu, Constantin Chelba

Premiul special al juriului, 1975, ACIN

„Ceea ce unii confrați au și făcut, ceea ce facem și noi acum, dedicându-i această coloană în care recunoaștem nu atât îndrăzneala de a pătrunde cu un aparat de fiImat în universul povestitoruIui, cât siguranța cu care s-a pășit. Există scrieri care nu se lasă ecranizate decât cu condiția să adormi cu ele sub pernă, după ce le-ai citit de zeci de ori, să le visezi și, dacă ai norocul să-ți amintești visul până la capăt, poți să-I pui pe peliculă. Autorii de care aminteam au avut acest noroc, dacă se poate numi astfel talentul de a desprinde din Mateiu Caragiale sâmburele de taină și vis, de a-I așeza în plin soare, ca pe un obiect al contempIației. Filmând tremurătoarele întoarceri în trecut ale „crailor de curte veche”, autorii au arcuit o punte peste Remember (Perpessicius o numea „o somptuoasă ridicare de cortină pentru cortegiul romanului”). Fraza de început a nuvelei este cea care deschide și ne dă cheia filmului: „Sunt vise ce parcă le-am trăit cândva și undeva, precum sunt lucruri viețuite despre care ne întrebăm dacă n-au fost vis”. Hotarul fragil dintre vis și realitate, acel ținut straniu în care propriile amintiri se îndepărtează ori se apropie după legi îndărătnice și dureroase, este caligrafiat cu peniță fină.” Magda Mihăilescu, aarc.ro

„Așa rămâne — și așa se cuvine să rămână în esența lui — filmul TV al regizorilor Stere Gulea și Andrei Băleanu (doi dintre autorii Apei ca un bivol negru), lucrare ambițioasă, nu prin orgoliul autorilor, ci prin strădania lor meritorie de a echivala prin imagine universul matein. Pentru că, la Mateiu Caragiale, lumea e cuvântul și cuvântul e lumea, iar trecerea cuvântului în „vizual” cere, pe de o parte, interpretarea lui în profunzime și, pe de altă parte, virtutea artistică și profesională de al proiecta pe alt „canal” al simțurilor noastre, nerăpindu-i implicațiile și muzicalitatea.Poate că cea mai inspirată parte a filmului este chiar începutul lui, o deschidere somptuoasă și de anvergură spre zona de splendoare și decrepitudine a unui crepuscul natural și uman.” Nina Casian, Cinema nr 4, 1974