Sursa foto: bulandra.ro

Autor: William Shakespeare
Traducere: Horia Gârbea, George Volceanov
Regie: Alexandru Darie; regia TV: Cornel Mihalache
Gen: dramă
Durată: 235'

„Atunci când un general învinge în bătăliile date împotriva forţelor ce încearcă să-l doboare, el simte că poate şi trebuie să devină activ în politică şi chiar să conducă el însuşi concertul guvernării. Considerată una din cele mai puternice piese scrise de William Shakespeare, Coriolanus este povestea unui bărbat coleric, impulsiv, personificare a virtuţilor militare, dar total lipsit de comportament civic, şi, în acelaşi timp, un subtil studiu al relaţiei antagonice dintre personalitate (dictator/dictatură) şi mase (voinţa maselor) – o piesă politică dominată de figura lui Caius Martius, pe care Harold Bloom îl denumeşte “cea mai formidabilă maşină de ucis” din tot teatrul shakespearian.” (prezentare piesă Teatrul Bulandra)

ȘERBAN PAVLU - CAIUS MARTIUS
RADU AMZULESCU - MENENIUS AGRIPPA
ANA IOANA MACARIA - COMINIUS
CAMELIA MAXIM - VOLUMINA
DAN BĂDĂRĂU - TITUS LARTIUS
SIMONA POP - VIRGILIA
IONEL MIHĂILESCU - SICINIUS VELUTUS
GHEORGHE IFRIM - IUNIUS BRUTUS
ROMEO POP - PRIMUL CETĂȚEAN
ANTOANETA COJOCARU - AL DOILEA CETĂȚEAN
ADRIAN DRĂGĂNESCU - AL TREILEA CETĂȚEAN
CONSTANTIN DOGIOIU - TULLUS AUFIDIUS
ELIAS FERKIN - LOCOTENENT VOLSK

În alte roluri: TEODORA FILIP, MARIA VERONICA VÂRLAN, MEDA TOPÂRCEANU, MARINA FLUERAȘU, MARIA BUCUR, ELENA MUȘAT, ELENA SCALEȚCHI, MĂDĂLINA IGNAT, RODICA PAȘCA, NATALIA DRAGOMIR, CRISTIANA IONIȚĂ, GABRIELA PORUMBACU, CRISTIANA LUCA, CRISTINA NEGUCIOIU, LIA GHERMAN, LARISA ENACHE, ANA TURCU, ANCA FLORESCU, ȘTEFANA IONESCU DARZEU, IULIA ALEXANDRA NEACȘU, LAVINIA POP COMAN, IRINA CĂRĂMIZARU, SILVA ELENA SCHMIDT, DANA RUSU, ROXANA CONDURACHE, BIANCA ANASTASIU, ROXANA SOARE, IONUȚ DELIU, DRAGOȘ OLARU, ADRIAN DRĂGĂNESCU, DANIEL NUȚĂ, IULIAN BURCIU, ȘTEFAN MOHOR, ȘTEFAN OCTAVIAN OPREANU, VICTOR IVAN LOPEZ ESPIRITU SANTO, ALEX POPESCU, CRISTIAN IONIȚĂ, DAN APĂVĂLOAIE, RADU CATANĂ, IULIAN CUZA, BOGDAN FLOREA, LUCIAN BÂRSAN, MIHAI MITIȚESCU, CIPRIAN VALEA, VLAD BRUMARU, ALEXANDRU MOLDOVAN, IONUȚ ANDREI MAIERAN, ADRIAN LOGHIN, ALIN POTOP, IANY PANAIT, IONUȚ BÂRJOVEANU, RĂZVAN CĂLIN ANDREI, OVIDIU MĂRCULESCU, TONY TRAȘCĂ CRISTIAN, ALEXANDRU CARAGEA

decor: arh. Octavian Neculai; costume: Lia Manțoc; design de lumini: Alexandru Darie; muzica: Cristian Lolea; director de imagine: Dan Constantinescu; regia de montaj: Roxana Elekeș; producător: Cristina Rădulescu

imagine: Dan Constantinescu jr, Iulian Ene, George Fustanela, Cornel Mihalache, Ștefan Stan; sunet: George Sandu, marius Stanciu, Radu Paraschivescu; postprocesare sunet: George Craioveanu; colorizare: Mihnea Biciușcă; subtitrare: Cornel Mihalache

Nominalizată pentru secțiunea Cea mai bună regie, Alexandru Darie, Gala Uniter, Ediția XXVII, 2019

„Este necesar în România să se revină la teatrul politic, pentru că nu este numai o formă de protest, ci și o formă de conştientizare a ceea ce ni se întâmplă. E un adevăr aparent banal pe lângă care trecem, când vorbim de teatru sau de Shakespeare, că teatrul e oglinda vremurilor. Iată că e o oglindă destul de mare și de precisă” - Alexandru Darie

„Așa cum spuneam, un rol esențial în spectacol îl are mulțimea, reprezentată în toată diversitatea ei haotică și ușor de manipulat: forța ei de acțiune este moneda de schimb pentru politicienii de profesie, specie din care Coriolanus nu poate să facă parte pentru că nu vrea/nu știe să mintă. Dar ”Adevărul nu merge cu politica”, se repetă în câteva rânduri, iar această afirmație, considerată azi mai degrabă un truism, stă la baza conflictului eroului piesei lui Shakespeare – ce să alegi între onoare și voința populară, care îți cere să i te înclini, deși nu crezi în ea? Cum să-ți învingi trufia, care te face să crezi că ești mai bun decât cei mulți și cât de ipocrit să devii ca să îngenunchezi în fața celor pe care îi disprețuiești de fapt? Cu totul imperfect în aroganța lui, Coriolanus este totuși perfect coerent cu sine însuși și nu se înclină după cum bate vântul, câștigându-și titlul de nobil roman, chiar și după ce calitatea de consul îi este retrasă, fiind trimis în exil ca pedeapsă pentru disprețul arătat poporului.” - Cristina Modreanu Scena.ro

„Imaginat de arhitectul Octavian Neculai precum un amfiteatru, ori poate mai exact ca o arenă pentru gladiatori, spaţiul scenic la Coriolanus (Teatrul Bulandra) relaţionează cu publicul încă de la primii paşi făcuţi de acesta în sala Toma Caragiu. Până a ajunge să-şi ocupe locul rezervat, spectatorii din sectorul B şi de pe laterale calcă nu fără emoţie pe nisipul unde vor evolua actorii. De la început se creează o stare specială nu numai în zona destinată luptelor, ci şi în aceea din care vor fi privite, în sensul că martorii devin şi parteneri ai actanţilor. Alexandru Darie tratează tragedia shakespeariană nu prin distanţare, ceea ce ar permite interpretări diverse şi nuanţate în funcţie de gradul de cultură, informaţie etc., ci şi reconfigurând-o în proximitatea lui aici şi acum, în scopul de a forţa o participare din interior la cele ce se întâmplă. Abia la sfârşitul reprezentaţiei, după eliberarea de efectele catharsisului, se realizează o înţelegere a logicii întregului edificiu. Căci numai în vecinătatea celuilalt se poate simţi tensiunea generată de discursul dramaturgic şi, implicit, regizoral. Spectacolul aduce în discuţie tema gloriei cantonată în perimetrul politicului, al moralităţii, al fricii, investigând atât formula de guvernământ, cât şi tarele umane ale celor aflaţi în vârful ierarhiei. Conflictele dintre individ şi societate, romani şi volsci, patricieni şi plebe, prieteni şi adversari şi, nu în ultimul rând, dintre mamă şi fiu, fiecare cu raportări în istorie, ilustrează ideea că roata vieţii învârte aceleaşi spiţe de-a lungul secolelor. “Toate-s vechi şi nouă toate”, zice Eminescu în Glossă.” Dan Pocea, Contemporanul nr 6, iunie 2019, pag 34

„După o voltă de decenii în care, între altele, maestrul ne-a lăsat uneori să credem că-i şade mai bine teatrul magic din Iluzia comică sau meditaţia despre viaţă şi moarte din Trei surori, iată, revine în forţă, reafirmându-şi interesul pentru teatrul politic, pe care-l consideră necesar azi. Şi cine altul putea fi aliatul artistului în acest demers temerar decât Shakespeare, despre care cu toţii ştim (iar Darie ne-o reaminteşte acum) cât e de actual în piesele sale istorice, unde, de fapt, propagă idei ce ţin de filozofia istoriei dintotdeauna” - Doina Papp, revista 22

„Pentru cine le cunoaşte, “Coriolanus” reaminteşte de spectacole mari, grandioase ale lui Darie, care ne-au încântat în (acum) îndepărtaţii ani ’90 (şi, cum am mai scris, e chiar genul de teatru pe care-l prefer). Este vorba, în primul rând, de spectacolul-capodoperă “Iulius Cezar”, tot după Shakespeare – situaţia politică din “Coriolanus” o prefigurează pe cea de la începutul mult mai cunoscutei drame istorice, dar vom reveni asupra acestui aspect –, dar şi de “Anatomie. Titus. Căderea Romei” (o rescriere a “Titus Andronicus”-ului shakespearian de către dramaturgul german Heiner Müller), practic ultimul spectacol mare al regizorului din acea perioadă (dacă exceptăm “Iluzia comică” corneillană, care-i cu totul altceva). Desigur, nu se mai atinge / nu mai poate fi atins nivelul capodoperelor din acei ani: “Poveste de iarnă”, “Trei surori” şi cea menţionată deja, dar “Coriolanus” reprezintă o revenire în formă, una de zile mari, a unuia dintre regizorii cei mai importanţi ai generaţiei sale. Faptul, cel puţin pentru mine, este îmbucurător, ţinând cont de anii de “rătăciri” sau pur şi simplu de inactivitate ai acestui autor. Într-adevăr, nu mai avem momente de genialitate ca atunci, dar avem un spectacol închegat bine şi foarte bun, cum rar se mai fac acum.” - Doinel Tronaru, Adevărul.ro

„Darie, Neculai şi Deliu au adus Hollywood-ul într-o sufragerie! Şi asta e prima dovadă de genialitate a unui spectacol cum n-a mai fost altul, vreodată, prin locurile acestea. Personajul colectiv masculin e completat de unul de dimensiuni comparabile feminin. Pe rând, zecile de tineri sunt masele însetate de sânge şi minciună (amintind de gloata din “Omul cel bun din Seciuan”, imaginată de Andrei Şerban pe fix aceeaşi scenă), armata romană, alegătorii romani, armata volscilor, armata de femei aşteptând venirea de pe urmă a lui Corionalanus.” - Mihai Brezeanu

„N-am să spun că e un spectacol perfect, dar cred că în cazul de faţă tocmai în asta îi stă frumuseţea, în minunatele lui imperfecţiuni, în care se ascunde strigătul unui artist care îşi propune să creeze opera perfectă. Şi pentru asta dezlănţuie o mulţime de forţe care fac ca spaţiul de joc în care e transformată scena să devină un vulcan. Un vulcan care nu poate erupe… Dar în care fierberea e la cote extrem de ridicate. Spaţiul scenic în sine e, graţie lui Octavian Neculai, un superb act artistic. Şi-i simţi forţa încă de când intri în sală. Sunt tribune, e o bucată de amfiteatru, iar în mijloc locul unde se vor da luptele. Şi când intri şi-ţi cauţi locul calci în nisip şi simţi că ai pătruns deja într-o altă dimensiune spaţio-temporală. E acolo ceva din Roma antică, sunt cuvinte scrise pe pereţi, simţi parcă vibraţia de la Colosseum, dar mai e ceva, ceva profund actual şi contemporan. Aici, în acest spaţiu, urmează să se petreacă drama lui Coriolanus, acest ciudat general roman, a cărui esenţă o surprinde textul lui Shakespeare ce rămâne până azi una dintre cele mai puternice dezbateri despre putere, mediocritatea maselor, manipulare, compromis şi politică.” - Monica Andronescu, Yorick.ro

„Dar Coriolanus nu este un spectacol despre trecut, dimpotrivă. Darie evită o actualizare in corpore a textului, preferînd nişte aluzii: soldaţii au uniforme şi arme ca trupele NATO (trimitere la conflictele din Irak, Afganistan şi Siria şi la controversele care le însoţesc), plebeii înfometaţi vorbesc spaniola (referire la crizele alimentare din Venezuela, unde inflaţia a atins 80.000%), personajele folosesc replici cunoscute ale unor politicieni români, refugiaţii par a vorbi arabă. Spectacolul este o reflecţie asupra unui conflict în care nu există bine şi rău: cîţiva obsedaţi de putere se luptă cu mase lipsite de gîndire critică şi inapte de a-şi urmări interesele. Este aici un pesimisim profund al regizorului faţă de lumea contemporană. Şi nu aş zice că este gratuit.” - Oana Stoica, dilmeaveche.ro

„Şerban Pavlu dă personajului titular dimensiune, relief, adevăr, şi echilibrează statutul de erou invincibil, trufaş, semizeu cu slăbiciunile, vulnerabilităţile şi stângăciile umane care îi vor şi determina destinul tragic. Personajul său are şi tandreţe şi umor, transmite şi emoţie şi cruzime, un biruitor fără soclu guvernat în tandem de demonul mândriei şi de apostolul virtuţii; Camelia Maxim – un seducător balans între fragilitate, senzualitate şi forţă (excepţională imaginea din ultima parte, o Pieta pe invers în care fiul îşi ţine în braţe mama copleşită de disperare); Ana Ioana Macaria într-un excepţional personaj-surpriză; Gigi Ifrim şi Ionel Mihăilescu – un cuplu de bufoni fără scrupule, caricaturi înfiorătoare, produse cinic-hilare ale unui sistem obişnuit să devoreze; Radu Amzulescu în cel mai bun rol al său din ultimii ani, construit cu rigoare, variaţie şi farmec; Antoaneta Cojocaru şi Romeo Pop – dublu contrapunct, veritabili prim-solişti ai unui ansamblu impresionant. Remarcabilă “figuraţia” care transfigurează, asumă şi potenţează.” - Răzvan Niță răzvanniță.wordpress.com

„Coriolanus, pe care Şerban Pavlu îl interpretează în toată mărirea şi degradarea lui, ne îngrozeşte arătând că omul poate fi grandios şi totodată poate ajunge la condiţia subumană. El poate fi categoric, mai mult decât alţi eroi ai lui Shakespeare, dovada că orbirea şi limitarea sa îl duc către mărire şi apoi către căderea imposibil de evitat. Puterea spectacolului rezidă şi în faptul că nu arată cu degetul, ci arată cu toată mâna impostura politicienilor de acum şi de odinioară.” Simona Chițan, adevărul.ro