Autor: Edward Albee
Traducere: Anda Boldur
Regie: Olimpia Arghir
Gen: dramă
Durată: 127'

Martha si George (numele sunt inspirate de cele ale primului preşedinte al SUA - George Washington şi al soţiei acestuia) sunt un cuplu căsătorit. Relaţia lor este turbulentă, complicată, aproape ruinată. Cei doi organizează  în casa lor o petrecere în miez de noapte la care invită un cuplu tânăr - Honey şi Nick.  Discuţiile purtate scot la iveală o serie de tabuuri, cutume, libertăţi, limitări … imaginea americanului obişnuit, în acea perioadă.

RODICA TAPALAGĂ - MARTHA
RADU BELIGAN - GEORGE
LAMIA BELIGAN - HONEY
MIRCEA RUSU - NICK

decoruri: Ion Olaru; costume: Elena Timonu; machiaj: Daniela Craciunescu; coafura: Gabriela Dima; imaginea: Cristian Nicolau; regia de montaj: Marga Niță; ilustraţia muzicală: Lidia Danciu; redactor: Ioana Prodan

producţia: Sorin Cristea, Eugen Martin; asistenţa tehnică Car 4: ing. Călin Nicolau, Răzvan Matache, Aurel Negraru, Eugen Popa; asistenţi cameră: Eugen Gros, Laurenţiu Ungureanu, Gabriel Motorca, Iulian Enache, Marius Dobrescu; recuzita: Gabriel Ungureanu, Marian Ungureanu; tapiţer: Gheorghe Ponoavă; travelling: Gabriel Cantacuz; costumieră: Venera Verenca; lumini: Emilian Şerbănescu, Gabriel Oprea, Florin Dragomirescu, Florin Popa; regia de platou: Marius Iuraşcu; sunet: Nistor Stoica, Anton Macovescu, Sorin Torică; postprocesare sunet: Radu Boeriu, Florin Tăbăcaru; montaj electronic: Simona Galbură, Valentin Bucur, Mircea Ionescu, Liliana Năstase, Emil Bedreag; cameramani: Radu Popescu, Mircea Filimon, Cristinel Neagu, Romeo Stancu

"În spectacolul Olimpiei Arghir, Rodica Tapalagă pare a fi impus şi ritmul, şi stilul, în jurul personajului ei gravitând atât partenerii, cât şi camera de luat vederi! Pentru că actriţa este realmente fascinantă în furia dezlănţuită împotriva tuturor şi a ei înseşi. O bătălie dusă cu stiletul ironiei şi autoironiei, mânuit cu o inteligenţă formidabilă, care o fereşte de trivialitate. Dulcea cabotinerie a alintului e amestecată în savant dozaj cu lacrima disperării şi neputinţei, capriciile senzuale ale feminităţii neostoite survin în pauza dintre partidele de jonglerie intelectuală, de hărţuială diabolică la care dragostea şi ura o obligă în relaţia ei complexă cu cei din jur. Planul secund în care se plasează personajul lui Radu Beligan îi conferă însă o pregnanţă aparte, date fiind "calităţile" profesorului ratat, înţeleapta evaluare a compromisului pe care-l implică orice formă de coabitare, de comunicare, de automistificare în ultimă instanţă. Fiindcă nici acest erou - creat de maestru cu strălucire la premiera românească a piesei, pe scena Naţionalului bucureştean, în 1970 - nu e lipsit de o perversă versatilitate, de o voluptate sado-masochistă care-l şi menţine atât în competiţia matrimonială, cât şi în cea socială. Fariseismul stă în obişnuinţa fiinţei omeneşti, de a se hrăni deopotrivă din minciună şi adevăr, din insinuări sau injurii ca şi din complimente, ori din visuri spulberate, precum acela despre un inexistent fiu. Incapacitatea de a-şi asuma responsabilităţile procreaţiei viciază şi existenţa şubredului cuplu tânăr. Lamia Beligan izbuteşte să nuanţeze infinitezimal naivitatea autointreţinută a soţiei cu nume de acadea (Honey), dar cu sufletul copleşit de o amărăciune imensă pe care simte nevoia irepresibilă să o dilueze în băutură, conştientă de starea penibilă în care se abandonează prin lipsă de voinţă, obligată mereu să-şi cenzureze exuberanţele. Ipocrizia este apanajul absolut al soţului, tânărul ce nu se străduieşte defel să-şi ascundă ambiţiile. Mircea Rusu, în spatele ochelarilor cu ramă subţire, filează discret ieşirile personajului arivist şi carierist, gradându-i cu măsură insolenţa. Imaginea lui Cristian Nicolau, păstrată în perimetrul locuinţei universitarilor (cu doar două excepţii, în prima şi ultima secvenţă, oricum inutile), se descoperă a fi fost concepută (ca şi montajul Margăi Niţă) conform crescendo-ului dramatic al celor trei acte - „Jocuri şi distracţii, Noaptea Valpurgiei, Exorcism" -, urmând volutele tachinărilor ori discuţiilor echivoce, impactul dezvăluirilor fulminante şi al încordărilor maxime, acalmia relaxărilor pasagere şi a confesiunilor. În ansamblu, - excelent!! performanţă de teatru TV - închipuie generic portretul naturii umane în toata relativa ei superbitate şi  paradoxală  nimicnicie.” Irina Coroiu, Teatrul azi, numerele 11-12 din anul 1995, pagina 38.