Autor: Henrik Ibsen
Traducere: Sanda Tomescu Baciu
Regie: Cătălina Buzoianu; regia TV: Gini Ignat
Gen: dramă
Durată: 110'

Povestea unui cuplu, el artist plastic, ea profesoară, aflați într-o stațiune de tratare a unor afecțiuni psihice; Arnold a creat o capodoperă, o sculptură reprezentând o tânără de o puritate absolută apoi s-a căsătorit cu modelul care a pozat pentru statuie. Reîntâlnirea cu iubirea vieții lui din trecut, Irene, poate reprezenta o speranță de a scăpa de problemele momentului.

CORNEL RĂILEANU - ARNOLD RUBEK
RAMONA DUMITREAN - MAJA RUBEK
ELENA IVANCA - IRENE
PAUL BASARAB - DIRECTORUL STAȚIUNII
OVIDIU CRIȘAN - ULFHEJM
IRINA WINTZE - O SORĂ DE CARITATE
ȘERBAN URSACHI - LARS

În rolul turiștilor: ADRIANA BĂILESCU, ANGELICA NICOARĂ, ANCA HANU, PATRICIA BOARU, ROMINA MEREI, ADINA URSU, CRISTIAN GROSU, SILVIUS IORGA, CĂTĂLIN CODREANU, BOGDAN RĂDULESCU

decor și costume: Adriana Grand; coregrafia: Livia Gună; director de imagine: Traian Andronic; muzica: ȘERBAN URSACHI; producător: Silviu Jicman

Echipa Teatrului Național din Cluj Napoca: asistent regie: Selma Dragoș; asistent scenografie: Arhidiade Mureșan; regia tehnică: Estera Biro; lumini: Jenel Moldovan, Dorel Șimon; sonorizare: Marius Rusu, Vasile Crăciun; sufleur: Crina Oanca; consultant artistic: Roxana Croitoru;  echipa TVR Cluj: regia tehnică: ing. Olimpiu Pop; asistența tehnică: Szilagyi Francisc; sunetul: Robert Starjil, Ovidiu Păcurar; electrica: Viorel Muncaciu, Călin Angheluș; asistenți cameră: Flavius Opruță, Ciprian Chiuhuța; radiorelee: Toth Laszlo, Sorin Lupescu, Dorin Florea; șofer: Jenu Boldi, șef de producție: Ioan Pop; Echipa Redacției Teatru a TVR: șefi de producție: Cezarina Hărăbor, Stelian Nicolescu; regia de platou: Melania Capsali; imaginea: Cristinel Neagu, Adrian Dănăilă, Alexandru Marius, Sorin Irimeș

„Nu am cuvinte destule de laudă pentru creaţia lui Cornel Răileanu în rolul lui Rubek. A ştiut să prezinte toate laturile contradictorii ale personajului, sudându-le cu eleganţă într-un tot coerent. Suficienţa omului de succes, secătuirea artistului, farmecul demonului din el sunt prezentate nuanţat şi echilibrat. Încordările şi izbucnirile sunt perfect controlate. Suntem departe de emfaza cu care actorii, chiar dintre cei mari, interpretează personajele „geniale". În acelaşi stil - energic, dar cumpănit - este interpretată Maja de Ramona Dumitrean. Ea este, în acelaşi timp, înăuntrul şi în afara personajului: în prima ipostază, are forţă de convingere, în a doua, luciditate şi spirit critic. Cei doi formează un cuplu brechtian. Ovidiu Crişan dă vânătorului forţa brută şi aparenţa hirsută pe care clişeul virilităţii le reclamă. Şerban Ursachi este OK în rolul servitorului Lars, care nu-i oferă cine ştie ce posibilităţi de expresie. Rolul lrenei de moartă-vie este extrem de dificil. Elena lvanca s-a achitat foarte bine de el, în sensul că a redat stranietatea fiinţei care revine de nicăieri şi din nicicând, pentru a pendula între revoltă şi sacrificiu. A făcut-o, însă, împlinindu-ne aşteptările, fără să ne surprindă. Este exact aşa cum mi-am imaginat personajul la lectura piesei.” Adrian Mihalache, Teatrul azi, nr 5 - 6 - 7 din 2009

„Vorbind despre actori, Cătălina Buzoianu afirmă cu convingerea practicianului şi cu ştiinţa doctorului în Teatru, că ei, actorii, atunci când îl înţeleg pe regizor (fie el şi un "demiurg al clipei" sau un "Don Quijote agăţat de bunăvoie de aripa morii de vânt") şi mai mult decât atât, pătrund în adâncimea dramei ce au a interpreta, sunt capabili să-şi „asume concepţia proiect a spectacolului, de la încorporarea stării generale a acestuia, descoperindu-se şi reformulându-se astfel pe sine". Este şi impresia pe care mi-au produs-o actorii - e drept, din linia-ntâi - cărora li s-au încredinţat rolurile complexe ale dramei. Cornel Răileanu (Rubek) adoptă un ton uşor sarcastic, e şi arogant, dar şi melancolic, cu măsură, cultivând nostalgii târzii. Jocul lui e subtil şi rafinat, chipul lui capătă pe rând asprimi sau dulceaţă, în funcţie de persoana lângă care stă. Refuză patetismul şi chiar discursul trist-amăgitor, ştiind prea bine că aşa ceva nu dă bine într-o piesă de Ibsen. Nu se descoperă total niciodată, lăsând o perdea de ambiguitate pe care o transferă elegant şi asupra lrenei, căreia Elena lvanca îi împrumută cu generozitate tinereţea şi temperamentul ei, dar şi starea de incertitudine a personajului. Talentată şi vizibil îndrăgostită de profesia ei (care cred că tinde să devină vocaţie), Elena reuşeşte să emoţioneze chiar şi când tace: e iubitoare, calină şi tandră cât trebuie, dar ştie exact când să arunce spre ceilalţi săgeţile otrăvite ale privirii ei aduse din trecut. Niciodată nu mi s-au părut mai adevărate acele teribile cuvinte pe care nu le-am mai auzit de la revoluţia din decembrie: „vom muri şi vom fi liberi". Da, moartea aduce cu sine, dacă nu libertatea, sigur, eliberarea!” Elisabeta Pop Teatrul azi, nr 5 - 6 - 7 din 2009