Autor: Iosif Naghiu
Adaptare: Silviu Jicman
Regie: Silviu Jicman
Gen: dramă, tele-play
Durată: 79'

Acțiunea este plasată în ziua de 13 iunie 1990. Un film de televiziune despre Fenomenul „Piata Universității” - Mineriada - și tot ce s-a întâmplat în jurul său. Cu imagini-document din acea perioadă, povestea filmului este centrată în jurul lui Stelică, un dramaturg care aerisește apartamentele prietenilor săi care stăteau non stop în Piață.

MIRCEA DIACONU - STELICĂ, DRAMATURG
DAN CONDURACHE - REGIZOR DE TEATRU
ȘERBAN IONESCU - GASPAR, MINER
PETRE NICOLAE - IOAN, MINER
ION CHELARU - PATRONUL RESTAURANTULUI
ADRIAN TITIENI - CHELNER/PICOLO
VIOREL COMĂNICI - SPIONUL DIN RESTAURANT
ALEXANDRU BINDEA - OMUL BEAT CARE NĂVĂLEȘTE ÎN RESTAURANT
ION HAIDUC - MINER
ALEXANDRA IOACHIM - CLIENTĂ
DANIELA MINOIU - CLIENTĂ
ANCA ALVIRESCU - OSPĂTĂRIȚĂ/PICOLIȚĂ
LUCIA MAIER - BUCĂTĂREASĂ/MENAJERĂ
GHEORGHE IFRIM - TÂNĂR CARE SE REFUGIAZĂ ÎN RESTAURANT
DAN TUDOR - OPERATOR/PAPARAZZO
DANA TAPALAGĂ - TÂNĂRA LOVITĂ DE MINERI CARE INTRĂ ÎN RESTAURANT
MATEI TEODORESCU - GIGEL, NEPOTUL LUI STELICĂ, DRAMATURGUL

costume: Elena Timonu; decoruri: Ion Olaru; director de imagine: Cătălin Gabor; montaj: Constantin Marciuc, Daniel Niță; redactor: Doina Teodoru

director de producție: Sorin Cristea; recuzita: Constantin Mirică, Adrian Bănică; montare decor: Mircea Neagu, Vasile Cușbă, Iulian Tilea, Petre Ghețu, Călin Petre; travelling: Cristian Nicolae; tapițer: Alexandru Dumitrescu; abiniere: Mihaela Ursu, Anna Bitaru, Ramona Mutcoglu; asistent cameră: Roberto Vasilescu; lumini: Mirică Stelică, Nicolae Negoescu, Ioan Cliseriu, Ilie Guzgă, Dominic Fekete, Gheorghe Pascu, Răzvan Zamfirescu, Stelică Cimbru; regia de studio: Dana Stroescu; sunet: Cristian Pavel, Mihai Ene; coloana sonoră: Ion Holtea; asistent imagine: Petre Sorescu; camera: Mircea Georgescu; machiaj: Georgeta Radu-Popovici, Ion Toma, Daniela Crăciunescu, Oana Cristescu; ilustrația muzicală: Lidia Danciu

Premiul UNITER 1997 pentru Cel mai bun spectacol de teatru TV

„Personajul, scriitorul interpretat de Mircea Diaconu, aerisea, avea grijă de animale, metaforă a faptului că scriitorul, perceput ca un om care prin opera lui ar putea să desfacă mințile celor din jur, dar care, de fapt, își dă seama că poate lucra și altfel în sprijinul lor, decât participând la nesfârşitele demonstraţii.” Silviu Jicman, regizor

„Teleplay-ul porneşte de la tipologia contemporanilor din anii 90 şi foloseşte imagini de arhivă chiar din Piaţă. Iar venirea, drumul minerilor, este ca o bombă cu ceas „ca şi cum am fi într-un avion unde există o bombă care poate exploda oricând”. Regizorul a introdus şi un personaj suplimentar, un operator care filmează clandestin Piaţa şi care se refugiază în restaurant după ce a filmat în curtea interioară cum erau pregătite declaraţii „false”.” Liliana Matei, 28 decembrie 2015, Ziarul Metropolis

„Preludiată de o pană de curent (bun artificiu regizoral) intrarea ortacilor sau a celor deghizaţi în mineri răspândeşte frică, mai ales că între timp de la ferestrele localului cei prezenţi au putut urmări evoluţia evenimentelor din Piaţa Universităţii, acele atrocităţi care au îngrozit lumea, făptuite de cei chemaţi să restabilească ordinea. Odată identificată masa omului cu aerisirea, acesta e înconjurat de bâte şi supus unui interogatoriu zeflemisto- contondent care are un singur leitmotiv: Nu mai aerisiţi.” Doina Papp Aerisirea, o metodă ratată de primenire a istoriei, 31 august 2020, Adevărul.ro