Autor: Slawomir Mrożek
Traducere: Stan Velea
Regie: Dominic Dembinski
Gen: dramă psihologică
Durată: 101'

Bartodziej, eroul PORTRETUL-ui, este un Iuda contemporan, un om obișnuit de patruzeci de ani, într-o depresie adâncă. După 11 ani de căsnicie el nu vrea să-i spună soției care este cauza chinului său: ca adept al lui Stalin și-a denunțat prietenul de la facultate, Anatol, care a râs de „stăpânul” său. Anatol nu numai că „nu a vrut să se închine Bestiei”, dar a desfășurat activități anti-statale (despre care denunțătorul nu știa) care i-au atras condamnarea la moarte. Greșeala făcută în tinerețe îl obligă pe protagonist să înceapă o transformare. Ceea ce a fost răul în sine și cauza suferinței, devine o forță vindecătoare cu timpul, și reușește să iasă din „propria cameră de izolare, care l-a separat de restul lumii”.

VIRGIL ANDRIESCU - BARTODZIEJA
MITICĂ POPESCU - ANATOL
DORINA LAZĂR - OKTAWIA
COCA BLOOS - PSIHIATRUL
MARA GRIGORE - ANABELLA

scenografie: arh. Cristian Varlam; costume: Eugenia Botănescu; director de imagine: Cristian Nicolau; regia de montaj: Marga Niță; redactor: Doina Teodoru

regia tehnică: ing. Mihaela Bojan; asistență tehnică: Aurora Chirilov; asistenți cameră: Marian Văsluianu, Romeo Teofili, Radu Trandafir, Viorel Gabriel, Cristian Balaș, George Seca; mașiniști: Petre Șerban, Romeo Moldoveanu, Constantin Popescu, Daniel Costache, Mircea Neagu; recuziteri: Constantin Milcică, Vasile Cujbă; tapițeri: Dumitru Stucan, Gheorghe Ponoavă; costumiere: Ramona Mutcoglu, Mihaela Ursu, Anna Bitann, Elena Șerban, Tania Amrolalaei; lumini: Nicolae Negoescu, Marin Giurescu, Vasile Ilie, Nicolae Pascu, Florian Sava; machiaj: Georgeta Radu Popovici; maistru de sunet: Ioan Tudor Dinuță (APTR); sunet: Dinu Rădulescu; procesare sunet: Mihaela Căpitanu; regizor secund: Zoe Bălan; director de producție: Miron Murea; montaj; Constantin Marciuc; ilustrația muzicală: Lidia Danciu; imaginea: Radu Popescu, Mihai Ratcu, Cristinel Neagu, Andrei Măinescu

„O veritabilă declarație de dragoste - principalul element de rezistență al viziunii regizorale a lui Dominic Dembinski, care a speculat copios gros-planuri - este similitudinea fizionomică de detaliu cu portretul prezent mereu în cadru. Protagonistul, astfel individualizat, urmează a fi înfățișat în secențe succesive de intimitate conjugală. Asistat de o soție impasibilă și în mijlocul unei dezordini ce indică decăderea din funcții, el teoreizeaza creșterea iepurilor de casă.” Irina Coroiu, Teatrul azi, nr. 33, 1994