Autor: 
																																																																																																																																																																																									Ion Luca Caragiale
               
				
				 				   
				  
                 
				 
                 				
                                 
                  Regie: 
                  																																																																																																																																																																																					Liviu Ciulei; regia TV: Alexandru Căpușneac
				 				 
				 
				               
                  Gen: comedie
              
				
				 
				 
				 
				               
                  Durată: 140'
              
				
				  
                
       
         
         
        
        
La finalul secolului XIX, într-o localitate dintr-un județ de munte, Zoe pierde o scrisoare de amor de la un admirator, care devine obiect de șantaj al disputei politice dintre reprezentanții a două partide care doresc să cucerească puterea locală.
VICTOR REBENGIUC - ȘTEFAN TIPĂTESCU
MARIANA MIHUȚ - ZOE TRAHANACHE
FORY ETTERLE - AGAMIȚĂ DANDANACHE
PETRICĂ GHEORGHIU - ZAHARIA TRAHANACHE
DEM RĂDULESCU - TACHE FARFURIDI
MIRCEA DIACONU - IORDACHE BRÂNZOVENESCU
OCTAVIAN COTESCU - NAE CAȚAVENCU
ȘTEFAN BĂNICĂ - GHIȚĂ PRISTANDA
AUREL CIORANU - CETĂȚEANUL TURMENTAT
JEAN REDER - IONESCU
SIMION HETEA - POPESCU
decor: Liviu Ciulei; costume: Doris Jurcea; director de imagine: George Grigorescu, Edwiga Adelman; redactor: Alexandra Orban; realizatori: Ileana Pop, Tudor Vornicu
sunet: Gheorghe Niță, Alexandru Ivan; imaginea: Maria Fotescu, Adrian Valentir, Radu Ioanid; asistența tehnică: ing. Dan Laurescu, Alexandru Hersch, Dumitru Staciuc; lumini: ing. Virgil Petrovici, Gheorghe Dumitra, Titi Trandafiris
„Situaţia începe să fie amuzantă doar de acolo de unde unii din cei binecunoscuţi pentru conservatorismul gustului lor în materie de spectacol îşi ascund cu greu decepţia în faţa clasicismului montării, în vreme ce iconoclaşti cu reputaţie strâmbă din nas în faţa unor inovaţii. Celebra dilemă a lui Farfuridi planează asupra celor ce nu acceptă să privească actul teatral în propriile sale coordonate, servindu-se de alte înscenări, omologate, ca de o matriţă, de un „pat al lui Procust", pentru a măsura şi a sancţiona derogările.” Ileana Popovici Teatrul nr 2, 1972
 
  
       
         
               
              
			  
  
  
  
 






