Autor: Adrian Lustig
Regie: HORAȚIU MĂLĂELE; regia TV: Silviu Jicman
Gen: comedie
Durată: 75'

Revenit în România, un actor plecat la Hollywood își vizitează mătușa, o fostă nomenclaturistă a Partidului Comunist din România. Acesta îi prezintă dragei sale mătuși o imagine mult cosmetizată a existenței sale, din care încearcă să excludă dependența de substanțe interzise și orientarea sa sexuală.

TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ - MĂTUȘA
ȘERBAN PAVLU - NEPOTUL

scenografia: Anca Marcu; costume: Adriana Popa; muzica: George Marcu; director de imagine: Cristian Stoian; regia de montaj: Judith Georgescu; producător: Zoe Bălan

asistența tehnică: Laurențiu Ungureanu; sunet: Dan Guinea, Stelian Miu; editori imagine: Monica Andrei, Ionuț Andrei, Marius Bărbulescu; regia tehnică: Silviu Stoica; asistenți cameră: Dănuț Ștefan, Mihail Drăgoiaș, Petrișor Cantacuz, Anton Stoica, Costel Bălan, Mircea Georgescu; lumini: Sorin Vilău, Adrian Nicolae, Laurențiu Mihalache, Mircea Rizac; cameramani: Gabriel Oprea, Mircea Filimon, Mihai Nagy, Rodica Sandu, Constantin Ticu

„Textul lui Adrian Lustig, fără pretenţii, spune lucrurilor pe nume, simplu şi firesc, îi oferă Tamarei Buciuceanu un moment de recital, fiind construit parcă anume pentru ea. Acele scene care şchioapătă pe alocuri, din cauza construcţiei dramatice, sunt copleşite de hazul şi talentul unei actriţe plină de temperament, care a ştiut să dozeze însă jocul stărilor "reale" ale personajului său, dar şi ale celor "jucate" de Floarea Plătici. Decorul semnat de Anca Marcu invită publicul în apartamentul tovarăşei Plătici, unde este aşteptat nepotul acesteia, "fiul" fugit în America imediat după '89, acuzat de "mamă" că nu a fost capabil să înţeleagă beneficiile pe care i le-ar fi adus "regimul". La întoarcere, bolnav de SIDA, descoperă în ţară o lume plină de "foşti". Nu e o surpriză şi, oricum, îl interesează prea puţin. Şerban Pavlu (care şi-a convins publicul de maturitatea sa artistică în spectacolele de la Teatrul "Bulandra", de la ACT şi Green Hours) pe de o parte şi Tamara Buciuceanu pe de alta prezintă scenic două existenţe asumate, cu libertăţile lor diferit înţelese de fiecare. Nici unul dintre protagonişti nu-şi face de fapt vreun proces de conştiinţă. Nici spectacolul, construit pe schema comediei de Horaţiu Mălăele, nu încearcă un proces al epocii "foştilor" sau al zilelor noastre, poate tocmai de aceea mai stârneşte hohote de râs. Cu toate acestea, cel mai adesea, râsul nu este unul plin, degajat, ci din contră unul crispat. Pentru că, deşi nu face o analiză tranşantă, Nepotu' ne arată că nu este uşor nici să rosteşti doar, zâmbind, adevăruri dureroase. Şi, totuşi, Nepotu' ne invită să· râdem. Dar e râsul cui?” Alina Mang, Teatrul azi, nr 6 - 7 - 8, 2005