Autor: Carlo Goldoni
Traducere: Vlad Mugur
Adaptare: Vlad Mugur
Regie: Vlad Mugur; regia TV: Tudor Mărăscu
Gen: comedie
Durată: 113'

Lelio Bisognosi, mincinosul, este un om tânăr strălucit, umblat prin lume. Timp de douăzeci de ani a trăit la un unchi în Napoli, apoi a revenit în orașul natal împreună cu servitorul său, Arlechino. Aici, se întâlnește cu fetele doctorului Balanzoni: Rosaura și Beatrice, în timp ce acestea, în lipsa tatălui, se bucură de serenada unui admirator necunoscut. Autorul serenadei este Florindo, student și chiriaș al doctorului, care o iubește timid pe Rosaura, fără a îndrăzni să-și dezvăluie sentimentele. Lelio nu ratează șansa apărută - el se prezintă fetelor sub masca unui marchiz bogat și pretinde că  este autorul serenadei, fără a dezvălui de care dintre cele două fete  ar fi îndrăgostit. Dar, de dragul artei „invențiilor spirituale”, Lelio se complace în a se descrie în diferite minciuni, nu fără consecințe nedorite...

HORAȚIU MĂLĂELE - LELIO
VIRGIL ANDRIESCU - PANTALONE
MIRCEA ANDREESCU - DOTTORE
FLORIN ZAMFIRESCU - ARLECHINO
IONEL MIHĂILESCU - PULCINELLA
MARIAN GHENEA - OTTAVIO
MARIUS STĂNESCU - FLORINDO
OANA ȘTEFĂNESCU - REGIZORUL TEHNIC
MIRCEA CONSTANTINESCU - COMISARUL,VIZITIUL
DIANA GHEORGHIAN - ROSAURA
MIRELA DUMITRU - BEATRICE
CAMELIA MAXIM - COLOMBINA
MEDEEA MARINESCU - CÂNTĂREAŢA

scenografia: Lia Manțoc; director de imagine: Cristian Nicolau; regia de montaj: Marga Niță; redactor: Alexandra Irimia

imaginea: Radu Popescu, Gelu Crăciunescu, Aurel Andrei; producţia: Sorin Cristea, Eugen Martin; electrica: Ion Munteanu, Ştefan Camburcea, Gabi Oprea, Florin Popa, Pantelică Virgil; asistenţi imagine: Cristian Noviţchi, Gabriel Constantin, Cătălin Aghergheloaiei; asistenţa tehnică Car 1: ing.Cătălin Jifcu, Adrian Năstase, Dinu Cristian; sunetul: Mircea Deaconu, Cristian Enache; postprocesare sunet: Ion Dinuţă; regizor tehnic scenă: Romulus Dumitrescu; editor imagine: Silviu Băbeanu

Spectacol distins cu trei premii în cadrul Festivalului Național de Teatru I.L. Caragiale
- Premiul II pentru spectacol
- Premiul pentru originalitate în creația interpretativă acordat protagonistului Horațiu Mălăele
- Premiul pentru costume atribuit scenografei Lia Manțoc

„Ce înseamnă Veneţia pentru noi, cei care nu am văzut-o? Ce înseamnă Veneţia ca realitate închipuită, poate dedusă, poate visată? Apă, multă apă, gondole, canale, poduri, străzi înguste, balcoane (…) Toate acestea se regăsesc şi coexistă organic în spectacolul lui Vlad Mugur (…) Actorii nu poartă măşti- căci nu suntem în Carnaval - dar au chipurile acoperite cu un strat gros de fard alb, iar ochii şi gura le sunt conturate violent (…). O viziune construită cu farmec şi eleganţă, prin care întrezărim şi noi poezia şi cruzimea Veneţiei reale a lui Goldoni şi, poate, a Veneţiei “noastre” imaginare.” Alice Georgescu, Revista Teatrul Azi, nr.12/1991, pg.18

„Un fir secret leagă parcă această creaţie proaspătă a maestrului de acelea anterioare plecării din ţară în care natura sa creativă îşi găsise forma. Nostalgic după luminile sudului (trăise în ultima vreme în Germania) şi, spiritual, jocului transmis teatrului de comedienii Italiei, Vlad Mugur îl redescoperă pe Goldoni. Asemeni altor confraţi iluştri ai săi, ca Strehler, de pildă, face din lumea aparent veselă şi fără griji a comediilor acestuia, una melancolică, simbol al bolilor ce rod pe dedesubt lumea de azi, precum apele care făceau să sângereze pereţii mucegăiţi ai Veneţiei.” Doina Papp,„O poveste cu Horaţiu”, cap. „Mincinosul şi întâlnirea cu Vlad Mugur”, editura ALL, 2015

„Caracterul profund al teatrului lui Goldoni este pus în evidenţă, cu o precizie uluitoare, de către Vlad Mugur, un teatru în care fiecare personaj, chiar şi cel cu apariţia cea mai scurtă, este dotat cu un caracter bine conturat şi participă activ la acţiune; este vorba de o compoziţie concertanta pe care regizorul Vlad Mugur a înţeles-o perfect şi i-a dat conţinut scenic”. Crenguţa Manea, „Carnavalul măştilor în teatrul lui Vlad Mugur”, Studii şi Cercet. Ist. Art., Teatru, Muzică, Cinematografie, serie nouă, p.183-190, Bucureşti, 2016-2017

„Un spectacol de un dinamism extraordinar, mai apropiat de commedia dell’arte decât de tradiţia goldoniana, aşa cum ne-o imaginam. Cu toate acestea, o creaţie uimitoare! Nu avem suficiente cuvinte să laudăm regizorul care ne-a produs o asemenea revelaţie. Interpreţii sunt admirabili, sub direcţia unui artist care a pus în armonie diferite niveluri ale spectacolului, prin simboluri savuroase, susţinute de o anumită ironie." Piero Zamato, „L’Adige de trentto”, 6 mai 1992

„Vlad Mugur, regizorul care a adaptat şi textul, şi-a propus să îl transforme într-o manieră singulară, sub semnul Avangardei. Astfel, Lelio nu mai este un mincinos obişnuit, ci o fiinţă fantezistă care îşi afirmă dreptul la imaginaţie într-un mod nedemn (…) În concluzie, un joc parodic, în ceea ce priveşte tradiţia, un joc de mare vedetă a lui Horaţiu Mălăele, înconjurat de o trupă de actori perfect sincronizaţi. Aplauzele nu au întârziat să apară.” G.A.Cibotto, „Gazettino di Venezia”, 6 mai 1992