Autor:
Ion Băieşu
Regie:
George Rafael; regia TV: Constantin Dicu
Gen: comedie
Durată: 89'
Plecarea mamei de-acasă, neanunțată, pe termen nedeterminat și lipsită de orice explicații, provoacă dezechilibre într-o familie de intelectuali cu doi gemeni de 20 de ani, iar reîntoarcerea ei este prilejul de-a pune pe tapet probleme ascunse sub preș mult timp. Mama evită să spună însă adevărul despre boala necruțătoare care o macină, crezând că în asemenea caz „trebuie să te retragi fără să provoci mari suferinţe, ca într-un joc... un joc de-a v-aţi ascunselea".
GILDA MARINESCU - SOŢIA
MARGARETA POGONAT - FOSTA COLEGĂ
DANA DOGARU - FIICA
VAL SĂNDULESCU - SOŢUL
VALERIU PREDA - FIUL
MIRCEA JIDA - LOGODNICUL
ELENA DUMITRESCU NICA - VECINA
ŞERBAN CANTACUZINO - DOCTORUL
decor: Sever Frenţiu, Valeria Stoleru; costume: Lidia Radian Ipser; director de imagine: Beatrice Drugă; regie montaj: Emilia Andreescu; redactor: Ioana Prodan
asistent regie: Theodor Vasluianu; asisteţă tehnică: ing. Anca Preda, Elena Dinu; lumini: Nela Șerban; sunetul: Constantin Vulcan; ilustrația muzicală: Lucian Ionescu; regia de studio: Mircea Tiron; operatori: Horia Cornescu, Constantin Trandafir, Radu Popescu
„Când se întoarce mama plecată mult timp de-acasă intempestiv și fără nicio veste, începe un proces de reechilibrare, un examen al resurselor de puritate, de nobleţe morală, la care mama îi supune pe cei de acasă, pe cei dragi, înaintea unei alte plecări, mai îndelungate, poate, pentru totdeauna, pentru că suferea de o boală gravă pe care le-a ascuns-o soţului şi copiilor. Piesa e o 'reaşezare a lucrurilor, o reechilibrare a unui raport între privirea superficială asupra unor relaţii statornicite sau în curs de statornicire." Constantin Paraschivescu, revista „Teatru" nr 4, 1978
„Mama, într-o interpretare suavă a Gildei Marinescu, e dură, e dreaptă, e înţeleaptă, pune întrebări, ia hotărâri, dar lasă să plutească o incertitudine legată de plecarea şi de întoarcerea sa." Doina Lecea, Agerpres.