Autor: Simon Gray
Traducere: Mircea Ivănescu
Adaptare: Constantin Dicu
Regie: Ivan Helmer; regia TV: Constantin Dicu
Gen: dramă
Durată: 110'

O comedie amară cu tente melodramatice despre un profesor solitar şi mediocru care încearcă să-şi ofere iluzia unei vieţi utile făcînd mai uşoară viaţa colegilor săi, inşi cu familie şi probleme complicate. John Quartermaine devine astfel confidentul şi „omul de casă" al tuturor; implicit elementul indispensabil bunei desfăşurări a activităţii colegiului. Ceea ce nu împiedică însă (ba dimpotrivă) ca, o dată problemele cît de cît rezolvate, lui John să i se dea preaviz de concediere chiar din partea celui mai bun prieten, ajuns decan. (Alice Georgescu)

DAMIAN CRÂȘMARU - ST. JOHN QUARTERMAINE
MIHAI FOTINO - EDDIE LOOMIS
TRAIAN STĂNESCU - HENRY WINDSCAPE
VALENTIN URITESCU - DEREK MEADLE
TAMARA CREȚULESCU - MELANIE GARTH
EUGENIA MACI - ANITA MANCHIP
FLORIN ANTON - MARK SACKLING

decor: Vasile Rotaru; costume: Ileana Oroveanu; director de imagine: Beatrice Drugă; regia de montaj: Emilia Andreescu; redactor: Mihaela Macovei

asistența tehnică: Rica Ilie; mașinist: Radu Mihail Dumitru; recuziter: Gheorghe Ionescu; tapițer: Pavel Dumitru; costumiere: Tania Amrolalaei, Elena Șerban, Anna Bitanu; asistenți imagine: Radu Trandafir, Cristian Balaș, Viorel Gabriel, Romeo Tofili; lumini: Elisabeta Albu, Gheorghe Leoveanu, Cătălin Chivu, Ion Șchiopu, Dan Rădoi, Luca Constantin; titraj electronic: Alina Mușat; postprocesare sunet: Marian Vlăsceanu, Florin Tăbăcaru; coafura: Mirela Preoteasa; machiaj: Mariana Rădulescu; director de producție: Sorin Cristea, Eugen Martin; montaj electronic: Simona Galbură, Rodica Rădulescu, Lucian Marinescu, Paul Rusu; regia tehnică: ing. Despina Stăncioiu; regia de studio: Roxana Istrate; asistent sunet: Mihai Șireanu; maestru de sunet: Marian Vlăsceanu; ilustrația muzicală: Lidia Danciu; cameramani: Aurel Andrei, Lucian Banu, Mircea Georgescu, Mircea Filimon

„În ceea ce-l priveşte pe lvan Helmer, regizorul premierei bucureştene, cred că textul 1-a atras prin subtilitatea analizei psihologice şi prin sinceritatea, nu lipsită uneori de cruzime, cu care sînt expuse rezultatele acestei investigaţii, adică prin calităţile ce apropie Familia lui John de Exllaţil, precedenta sa montare la Naţional. Ca şi acolo, Helmer se arată preocupat de atenta luminare a caracterelor, de cît mai exacta desenare a relaţiilor dintre ele; mai puţin de comentarea "originală" a universului înfăţişat. Astfel, regizorul îşi reafirma preferinţa pentru un teatru în acelaşi timp tradiţionalist şi foarte actual, un teatru ce (re)acordă întîietate autorului şi, teoretic, actorului. Teoretic, pentru că acest tip de spectacol reclamă interpreţi nu doar impecabili profesional, nu doar perfect stăpîni pe toate instrumentele meseriei, ci şi capabili să impună, în absenţa unor „semne" scenice evidente, personajul ca atare şi, concomitent, propria lor personalitate.” Alice Georgescu, Teatrul azi, nr 1, 2, 3, 1993