Autor: Gabriela Adameșteanu
Adaptare: Cătălina Buzoianu
Regie: Cătălina Buzoianu; regia TV: Dan Necșulea
Gen: dramă
Durată: 217'

„Acţiunea se petrece în anii 1970, într-o dimineaţă friguroasă de iarnă, când Vica - fostă croitoreasă de lux a doamnelor din anii începutului de secol XX, acum pensionară care îşi duce traiul modest aşa cum poate, alături de soţ - pleacă să viziteze o veche clientă, Ivona, pe care o ştia de când aceasta era copilă. Pe parcursul drumului către clientă, dar şi în timpul vizitei la aceasta, Vicăi îi revin în minte multe secvenţe din perioada în care ea însăşi era parte din acea familie, era iubită şi apreciată. Acest periplu prin amintiri transpune în piesă secvenţe din viaţa Vicăi, care parcurg peste 60 de ani.” -- sursa text: agerpres.ro

 

TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ - VICA
GINA PATRICHI - IVONA
RODICA TAPALAGĂ - SOPHIE IOANIU
IRINA PETRESCU - MARGOT
TORA VASILESCU - VICA (TÂNĂRĂ)
LUCIA MARA - MADAM CRISTIDE
VICTOR REBENGIUC - PROF. MIRONESCU
ION BESOIU - NICHI
VALENTIN URITESCU - DELCĂ
RĂZVAN IONESCU - TITI IALOMIȚEANU
EUGENIA BALAURE - ANA MARIN
MIHAI CONSTANTIN - GELU
INA APOSTOL - IVONA (COPIL)
MĂDĂLINA NEGREȚ - MADAM ANA

decor: Mihai Mădescu; costume: Lia Manțoc; director de imagine: Ovidiu Drugă; regia de montaj: Emilia Andreescu; redactor: Lucia Hossu Longin

șef de roducție: Miron Murea; asistența tehnică: Mihai Marțu, Cezar Udrescu, George Dragomir; sunet: Dan Lica, Adrian Galeriu; ilustrația muzicală: Alexandru Schulder; lumini: Ion lazăr, Emilian Șerbănescu, Cristian Velciu, Dragoș Tudor, Cristian Ioniță; înregistrări magnetice: Florin Chirilă, Viorel Ghimiga; asistenți imagine: Cezar Constantinescu, Petre Moroaru, Cristian Patriche; regia tehnică: Alexandru Badin; montaj electronic: Cornelia Vasile, Vasile Pintilie, Mihai Păun, Atena Politis, Constantin Marciuc, Luigi Dimancea; procesare sunet: Emil Marinescu; consilier mișcare scenică: Miriam Răducanu; muzica: Mircea Florian; imagine: Radu Popescu, Dan Abagiu, Sorin Balogh, Neagu Cristian

Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România în 1984.

„'Această încântătoare operă scenică' - aşa cum descria producţia renumitul critic Valentin Silvestru în cronica lui din primul număr al revistei 'România literară' din 1987 - urmărea periplul citadin al Vicăi Delcă, croitoreasă acum pensionară, 'victima' unei epoci necurate şi a strategiilor ei de supravieţuire. Decupajul făcut de regizoare, inerent simplificator, nu sărăcea însă materia bogată, plină de nuanţe a romanului. Între casa ei şi casele altora, printre ele cea a Ivonei, personaj din alt univers social, hoinărerile ei prin oraşul cenuşiu, care-şi ascunde ruşinat amintirile nobile (...), Vica întruchipa înspăimântător şi fără speranţă o întreagă categorie. Caracterul ambivalent al personajului - care, asemenea celorlalte, este şi 'vinovatul fără vină', şi 'victimă colaterală' - dădea mult de gândit şi stârnea ecouri persistente în spectatori, pentru care teatrul redevenea astfel o oglindă în care îşi recunoşteau realitatea", Dana Ionescu, agerpress.ro

"A fost cel mai bun spectacol din viaţa mea", a mărturisit regizoarea Cătălina Buzoianu. "Am citit romanul la recomandarea Valeriei Seciu şi am rămas siderată, am zis că trebuie să fac un spectacol după el. Am fost pur şi simplu lovită de adevărul profund al acestei cărţi (...) Şi cei care făceau cenzura au fost şocaţi de adevărul acestui spectacol şi i-au dat drumul să treacă" Cătălina Buzoianu

„Gităllna Buzoianu se dovedește și cu acest prilej o iscusită creatoare de tipologii umane, punind în valoare insuşirile distinctive ale actorilor. Un pilon al spec tacolului este Vica Delcă - fostă croito reasă la Casa de modă a lui Margot Geblescu, introdusă in viaţa tainică a Sophiei, în vreme de iarnă, cu gheţuş viclean, spre a-şi incasa înainte de termen cei doi poli şi jumătate daţi periodic de Ivona in amintirea mamei sale, declanşează acţiunea dramatică” Constantin Măciucă, teatrul nr 1 1987

„Rodica Tapalagă în Sophie Ioaniu este una dintre cele mai evidente distribuiri posibile. Firește, pentru că factura personajului convine actriţei. Dar, mal ales, pentru că farmecul inepuizabil al actriţei convine personajului. Şi nu în ultimul rind, pentru că talentul și profesionalismul actriţei fac posibilă construirea pe scenă a unui personaj care are iniţial la dispoziţie un intreg roman pentru a-şi completa dimensiunile. Rodica Tapalagă are de traversat intreaga viaţă a Sophiei Ioaniu, voiaj pe parcursul căruia datele omului se pot rătăci cu uşurinţă, în efortul de a sugera trecerea timpului.” Dan Micolescu, Teatrul nr 11, 1987