Autor: Paul Everac
Adaptare: Horea Popescu
Regie: Horea Popescu
Gen: dramă
Durată: 78'

Piesa prezintă drama unui om, Ovidiu Petrescu, care are o serie de aventuri în vest, la Paris, ce se vor dovedi a fi dezamăgitoare și la capătul cărora va face cunoștință cu propriile ostilități în materie de adaptare la mediul occidental, idealizat atunci când era acasă. Este o descriere a vieților transfugilor, a celor care au ales să plece peste graniță plini de speranțe și care au trăit dezamăgiri odată ajunși la destinație.

GEORGE MOTOI - OVIDIU PETRESCU
MATEI ALEXANDRU - GEORGES MARTOIS
IOANA BULCĂ - NICOLE MARTOIS
CELLA DIMA - DOAMNA DE MARENE
GHEORGHE COZORICI - ANASTASE CRĂCIUNESCU
ILINCA TOMOROVEANU - VIORELLA VIDRIGHIN
GRIGORE BĂLĂNESCU - PĂRINTELE BEMBEA
FLORIN PIERSIC - TIT LIVIU HENȚIA
EMANOIL PETRUȚ - SANDU POPAZU
MIHAI NICULESCU - JEAN PIERRE DUPIC
MARIAN HUDAC - LEON SCWATRZ
MIRCEA ALBULESCU - VENCESLAS VRABIE
DAMIAN CRÂȘMARU - MARIO OTILLO MARANGOZZI
NICOLAE BRANCOMIR - LOIS ARMAND XENOFON
GABRIEL OSECIUC - JOSEPH
OVIDIU IULIU MOLDOVAN - MIKE O KELLY
AIMEE IACOBESCU - SHEILA O KELLY
ALFRED DEMETRIU - ION GĂVOZDEA
CRISTINA BUGEANU - CELESTINE DUPIC

decor: Cristian Varlam; costume: Gabriela Nazarie; director de imagine: Edwiga Adelman; regia de montaj: Marga Niță; redactor: Marina Spalas

șef de producție: Ecaterina Traicu; sunet: Constantin Petrescu, Valeriu Liksen, Tatiana Stoenescu; asistența tehnică: Margareta Ganea; lumini: Gheorghe Suhar, Gheorghe Leoveanu; montaj electronic: Atena Politis, Paul Kernbach, Traian Dumitrescu; machiaj: Ion Toma; ilustrația muzicală: Andrei Papp, Lucian Ionescu; regia de studio: Rafira Vlădășel, Traian Zecheru; montaj film: Doina Zaharia; asistent regie: George Ulmeni; imagine film: Nicolae Niță; imaginea: Mircea Grigoriu, Maria Fotescu, Constantin Eane, Sorin Balogh

„In spectacol, drama şi dramele „fluturelui pe lampă” se înfăţişează deopotrivă regizorului Horea Popescu, scenografei Florica Mălureanu şi interpreţilor, ca o suită de prilejuri de a da forţă expresivă direcţiilor variate (psihologice, sociologice, filozofice, politice, polemice, lirice etc.), pe care autorul a încercat să le marcheze.... Ceea ce este din capul locului izbitor in spectacolul lui Horea Popescu este o anumită dialectică a contrastelor, urmărită de el, din capul locului, de  folosirea proiecţiilor cinematografice (chiar dacă uneori cu efecte de discontinuitate) menite să înfăţişeze, eu secvenţe turistice ale Parisului tuturor atracţiilor, pe de o parte ceea ce e rutinier şi superficial amăgitor în forţa lui de atracţie şi ceea ce pe de altă parte, se păstrează în ea rece şi neaderent la viaţă, la sforţările de a trăi ale eroilor dramei.” Florin Tornea, Teatrul nr 12, 1972

„Ce justifică, de fapt, succesul acesta inepuizabil ? Aceasta a fost prima întrebare ce mi-am pus-o, pentru a nu periclita în vreun fel, prin intrarea mea în rol, deosebita lui trăinicie. Am găsit justificarea, desigur, şi în soluţia regizorală, şi în interpretareq magistrală a unor mari actori, şi în structura dr matică — teatrală, prin excelenţă — dar, mai cu seamă şi înainte de toate, în esenţa ei tematică, în importanta idee pe care o slujeşte — eşecul tragic al dezrădăcinării —, în caracterul ei profund angajat şi în înalta ei semnificaţie cultural -socială, în virtutea ei de a produce emoţie autentică. Tristă e floarea smulsă dintr-o grădină pentru a o „proteja", iarna, într-o seră! Cum tremurătoare e dezrădăcinarea omului din meleagurile sale de baştină, pentru o iluzorie tranzacţie cu speranţa de mai bine, aşteptată să pice de aiurea! Firele comunicării, suportul existenţei noastre materiale şi spirituale, ne sunt indestructibil legate de părinţi, de fraţi şi surori, de prieteni şi colegi, de pământul pe care am învăţat, de mici, să ne păstrăm echilibrul, de necazul comun, de bucuria aproapelui, de griul din Bărăgan, de oile cu miei albi, de apele care doinesc pe-aici, de vuietul mării, de eroul anonim, prietenos şi senin, săritor Ia nevoie. Firele acestea, rupte, nu le mai înnoadă nici raiul din cer!” George Motoi, Teatrul, Nr 4, 1977

„În piesa asta, în prima variantă pe care am citit-o, era vorba de cu totul altceva. Era despre un tip care pleacă din țară nu din considerente economice, nu să se ducă să câștige mai mulți bani în străinătate și să facă fel de fel de afaceri ca să se îmbogățească, ci pleacă din cauza constrângerilor filozofice și ideologice. Așa era la început. Când am început repetițiile, textul a fost revizuit și era altceva, dar nu mai aveam ce face. Trebuia să rămân să joc. Nu m-am așteptat niciodată că o să aibă un asemenea succes de public. Era pentru prima oară când se vorbea în mod deschis că există români care fug din țară, nicăieri în cărți, în ziare, reviste, în ședințe nu se pomenea despre așa ceva. Asta a adus public. Eu treceam prin toată piesa, se juca într-un stil care mie nu mi-a plăcut deloc. Se caricaturiza foarte mult. Fiecare își făcea treaba lui. Erau concursuri de poante, să vedem ce poante mai facem astăzi unul altuia. Mă căzneam să păstrez linia personajului. Până la urmă am renunțat, dar după vreo 150 de spectacole. A fost și aici un scandal că nu voiau să mă lase să plec. S-a alarmat Everac - nu se poate, este singura piesă care are o temă politică și el nu mai vrea să joace, nu se poată să scoatem spectacolul din cauza dumnealui." M-au chemat la minister și mi-au spus tovarășii că e sarcină de partid. "Dar eu nu sunt membru de partid." Am mai juca vreo două-trei spectacole până când l-au pregătit pe George Motoi.” Claudia Nedelcu Duca, un interviu cu Victor Rebengiuc, Pentru mine, Pintilie și colegii lui de generație cu care am lucrat, au fost niște universități pe care le-am absolvit - Nopțile albe ale filmului românesc la TVR