Autor: Saul Levitt
Traducere: Radu Bogdan Stegăroiu
Adaptare: Tudor Mărăscu
Regie: Dumitru Neleanu; regia TV: Tudor Mărăscu
Gen: dramă
Durată: 87'

La închisoarea din Andresonville au fost deținuți și judecați prizonierii din Războiul Civil sin SUA. Piesa lui Saul Levitt propune un exercițiu de imaginație, cum ar fi arătat rezultatele procesului în care au fost judecați acești prizonieri dacă ei făceau apel la resursele umaniste, de conștiință ale apărării lor ci nu la scuzele clasice ale militarilor „așa am primit ordin să fac”.

ION MANTA - GRL. LEW WALLACE
CONSTANTIN CODRESCU - HENRY WIRZ
DINU IANCULESCU - OTIS H. BAKER
ION CIPRIAN - GREFIERUL
DAN CONDURACHE - JAMES DAVIDSON
CONSTANTIN DINESCU - DR. C. M. FORD
PAPIL PANDURU - MAIORUL HOSMER
ROMAN VISTRIAN - LT. COL. N. P. CHIPMAN
PETRE MORARU - LOUIS SHADE
JEAN LORIN FLORESCU - LT. COL. CHANDLER
MITICĂ POPESCU - DR. JOHN C. BATES
ION COSMA - AMBROSE SPENCER
MIHAI DINVALE - LOCOTENENTUL
VASILE NIȚULESCU - JASPER CULVER
NICOLAE POMOJE - JAMES S. GRAY

scenografia: Mihai Mădescu; director de imagine: Beatrice Drugă; regia de montaj: Marga Niță

„O prezenţă marcantă în re prezentaţie a avut Ion Manta, aducînd în rolul generalului Wallace, preşedintele Tri bunalului, întreaga gravitate şi însemnătate potrivită acestei instituţii. Tribunalul evocat de autor devenind o instanţă a prezentului nostru. In rolul dificil al avocatului apără rii, Dinu lanculcscu a desenat personajul cu un întreg arsenal dc argumente şi chiţi buşuri avocăţeşti, creînd, totodată, şi suspense-uî, contraponderea dramatică imperios necesară într-un proces a cărui .sentinţă nu poate fi dinainte stabilită. Din restul distri buţiei, s-au remarcat, în apariţii scurte, dar elocvente pentru schiţarea unor tipuri cu distinctive trăsături socio-psihologico, Nicolae Pomoje, creion înd cu fineţe o bestie in teligentă. Mitică Popescu, discret şi cu sub tilitate laş, Mihai Dinvale, simplu şi grav într-un rol ameninţat de ispita efectelor. A¬ cuzatul Wirz a fost interpretat de Constantin Codrescu in tonuri tari, cu multă, prea multă culoare teatrală, în vădit contrast cu tonalitatea sobră, cu jocul discret şi dens pretins de direcţia de scenă.” Mira Iosif, Teatrul nr 4 1976