Autor: Miguel de Crevantes
Adaptare: Petre Bokor
Regie: Petre Bokor
Gen: dramă
Durată: 89'

Don Quijote de la Mancha este un domn care, citind povești cavalerești face în imaginație o călătorie printre povești cu turniruri și domnițe, în care oamenii de rând devin nobili respectabili.

VIRGIL OGĂȘANU - DON QUIJOTE
CONSTANTIN RAUȚCHI - SANCHO PANZA
GINA PATRICHI - DULCINEEA
DRAGA OLTEANU MATEI - SOȚIA LUI SANCHO
ION MARINESCU - SENORE CASTALAN
MIHAI MEREUȚĂ - PASTORUL
GHEORGHE COZORICI - REGELE
AUREL CIORANU - BĂRBIERUL
CORNEL VULPE - DULCINEEA DE LA CASTEL
PETRICĂ POPA - PAJUL
OVIDIU SCHUMACHER - CAVALERUL PENELOR MĂIESTRE
MELANIA CÎRJE - BÂLBÂITA
ALEXANDRU GEORGESCU - DUHUL CAVALER
AIMEE IACOBESCU - DONA RODRIGUEZ
ANDA CAROPOL - REGINA
MIHAI BUTNARIU - CIORBARUL DE LA HAN
ALEXANDRU TOCILESCU - MUZICA
GEORGE ULMENI - ISTEȚIMEA
TRAIAN ZECHERU - FRUMUSEȚEA

decor: Vasile Rotaru; costume: Rodica Hanagic; director de imagine: Beatrice Drugă; regia de montaj: Elena Wald; redactor: Ioana Prodan

șef de producție: Gheorghe Popa; asistența tehnică: Liana Bokor; lumini: Nela Șerban, Mirică Stelică; machiaj: Ion Radu; sunet: Constantin Petrescu; ilustrația muzicală: Lucian Ionescu; regia de studio: Petre Cișmigiu; imagine: George Grigorescu, Mihai Brebu, Alexandru Nemeș

„Nici ca se putea închipui un Don Quijote mai la el acasă decât pe cataligele de cocor rătăcit ale lui Virgil Ogășanu! Tânărul actor doar s-a uitat in oglindă si a văzut un Cavaler al tristei figuri venind aerian de departe, plin de colbul unei Spanii spanchii, cu o lance ca o prăjină de echilibrist al vitejiei pure. Cu un adaos de scame de cânepă pentru barbișon și mustăți și cu pălărie din multe cuiburi de pene pe cap, cavalerul său descinde pe micul ecran de-a dreptul de la Mancha, răgușit de vorbirea ca-n somn, de visele de-a-npicioarelea și de-adevăratele zn care crede, ori se preface a crede a ne înfrumuseța viața: "acela care nu vede decțt ceea ce există, este un orb". (...) personajul lui Ogășanu e complex, contradictoriu, fermecător și ireal, ca orizonturile succesive ale fetei morgane pe câmpiile Manchei în momentele de fierbințeală. Impresionant cum acest actor, unul dintre cei mai mari pe care ii avem, știe să devină cu fiecare rol atât de bine altcineva, creând ceea ce se cheama banal un personaj viu, dar care nu învie cu adevărat decât atunci când simte suflarea autenticității. Scutierul Sancho își ajută cu mare conștiinciozitate stăpânul să se urce în șa, cu capul în nori. Chiar daca suntem obișnuiți cu un Pancha mic și gras, Constantin Rauțchi ne demonstrează că putea fi altfel, la fel de bine. Ion Marinescu, același excelent actor ca întotdeauna, știind să valorifice excenelent subtestul replicii. Gina Patrichi găsește o Dulcinee de turtă dulce, foarte în spiritul autorului, iar Draga Olteanu face din consoarta scutierului o autentică și plinp de draci țață spaniolă. Romanul pierde (nici nu se putea altfel) prin scenariu. Însă o idee ne putem face prin această distribuție și printr-o regie destul de ingenioasă, cu efecte, găselnițe, suprapuneri de planuri care (mai stridente la început) fac până la urmă un spectacol aparte, plin de nerv, fantezie. Și puțin cam trist, ceea ce e un merit. E bine că publicul se apropie în felul acesta de opere nemuritoare.” Marin Sorescu, Luceafărul, 27 nov. 1971