Autor: Petru Vintilă
Adaptare: Dinu Cernescu
Regie: Dinu Cernescu
Gen: dramă
Durată: 108'

În iarna anului 1933, în plină criză economică, statul impune unele măsuri de austeritate care afectează grav mulți români din România, inclusiv familia Vanciu. Singura soluție de a ieși din situați aprecară pare a fi măritișul cu un influent lider comunist ilegalist din acea vreme.

CORADO NEGREANU - BUNICUL
MARGA ANGHELESCU - MAMA
IULIAN NECȘULESCU - TATA
CORNEL DUMITRAȘ - BUBI
ILEANA CERNAT - NORA
PETER PAULHOFFER - NECUNOSCUTUL
DORINA LAZĂR - VETURIA
ION VÎLCU - TEOLOGUL
RADU GHEORGHE ZAHARIA - ORDONANȚA ION
VICTOR MAVRODINEANU - AGENTUL

scenografia: Sanda Mușatescu; director de imagine: Elena Popescu; regia de montaj: Elena Wald; muzica: Ștefan Zorzor; redactor: Alexandra Orban

sunet: Mariana Pujol

„Cea dintâi impresie pe care o provoacă spectacolul lui Dinu Cernescu de la Teatrul Giuleşti este a seriozităţii, a efortului considerabil pentru optima exploatare a valorilor textului. Spectacolul se înfăţişează gântit cu rigoare, lucrat cu grijă, cu o rigoare şi grijă care exprimă mai mult decât corectitudine, care exprimă o atitudine a teatrului faţă de piesa originală, şi lucrul este cu atât mai evident cu cât o comparaţie a textului iniţial cu cel înfăţişat în spectacol dă clar câştig de cauză ultimului. Sunt, prin soluţiile spectacolului, multe înţelesuri adâncite, limpezite. Aşa, de pildă, relaţiile lui Dubi cu un comunist din familie, despre existenţa căruia în text se pomeneşte doar, apar mai strinse printr-o replică adăugată la început, ceea ce explică mai logic apropierea lui Bubi de personajul Necunoscutului şi deschide o altă perspectivă ulterioarei lui „fugi”. Sunt în text scene cu iz de melodramă desuetă, tratate cu premeditată indiferenţă în spectacol, altele chiar modificate, cum ar fi scena sinuciderii ratate a Norei, devenită, mai plauzibil, o încercare oarbă de evadare. Acestea toate, la care se adaugă şi aplicarea celor mai potrivite rezolvări, aş zice chiar a celor mai inventive rezolvări de mişcare, de punere în evidenţă a personajelor, de precizare caracterologică printr-un gest, printr-o intonaţie, dau tot ce se cuvenea piesei.” Virgil Munteanu, Teatrul, nr 1, 1973