Autor: Moliere
Traducere: Tudor Bogdan, Ștefan Crudu
Regie: Sanda Manu; regia TV: Silviu Jicman
Gen: comedie
Durată: 110'

Argan se folosește de obsesia lui pentru sănătate în scopul de a o împiedica pe fiica lui să se căsătorească cu dragostea vieții ei. O comedie plină de intrigi, peripeții de tot felul, comploturi, toate însă sfârșindu-se prin triumful asupra minciunii.

ANTON TAUF - ARGAN
MELANIA URSU - BERALDINE
ADRIANA BĂILESCU - LOUISON
DORIN ANDONE - THOMAS
CRISTINA PARDANSCHI - BELINE
IRINA WINTZE - ANGELIQUE
CARMEN CULCER - ZERBINETTE
OVIDIU CRIȘAN - CLEANTE
CORNEL RĂILEANU - DIAFOIRUS
EMANUEL PETRAN - PURGON
DAN CHIOREAN - FLEURANT
DRAGOȘ POP - BONNEFOIS
VASILICA STAMATIN - TOINETTE
STELIAN ROȘIAN - UN VALET

decor: T. Th. Ciupe; costume: Adriana Grand; director de imagine: Aurel Pițigoi; regia de montaj: Sebastian Chelu; muzica: Dorina Crișan Rusu; realizator: Ioana Prodan; redactor: Doina Teodoru

Premiul Naţional pentru Spectacol acordat de juriul criticilor de artă la Zilele „Elvira Godeanu", 17 - 25 mai 2003
Premiul pentru cea mai bună regie - Sanda Manu şi Premiul de excelenţă pentru costume - Adriana Grand, Festivalul Naţional de Comedie, Galaţi, 2003
Premiul Naţional pentru Tineri Creatori, acordat actorului Ovidiu Crişan pentru rolurile Cleante şi Polichinelle

„Este ultima piesă montată de mine pe o scenă și prima realizată pe scena Teatrului Național  din Cluj. A fost o bucurie ocazia de a cunoaște Clujul, teatrul și minunații actori din distribuție. Spectacolul acesta vorbește, de fapt, despre singurătate. Cu toții avem nevoie de iubire. Mereu. Fără iubire ne îmbolnăvim. Iar la bătrânețe, când rămânem singuri, nevoia de dragoste nu este mai mică, dar boala cauzată de lipsa ei este mai grea.” Sanda Manu, teatru.tvr.ro

„Trebuie să o spunem de la bun început, spectacolul Teatrului Naţional din Cluj cu Bolnavul Închipuit este, alături de Hamlet-ul lui Vlad Mugur, una dintre cele mai însemnate reprezentaţii din ultimii ani. Acum, avem de-a face cu un moment de maximă cotă interpretativă, fiindu-ne oferită măsura a ceea ce ne aşteptăm a se întâmpla mai des pe binecunoscuta scenă transilvană. Există trei paliere distincte ale reprezentaţiei de care vorbim. Mai întâi, este vorba de o aşezare în scenă fidelă textului original. Regizoarea Sanda Manu nu se pretează la ingerinţe în textul piesei, având o disponibilitate excepţională de a găsi semne extratextuale care, alăturate dialogului, să dea naştere unui spectacol unitar, demonstrând totodată acele virtuţi ale teatrului văzut ca artă sincretică (spectacolul este, aşa cum şi l-a dorit autorul, o comedie-balet, cu intermedii dansate şi cântate în versuri; elementele de decor, aşa cum putem numi patul imens din prima scenă, nu au doar funcţie pur vjzuală, ci chiar de pătrundere spre zone ale emblemei sau ale metaforei). In al doilea rând, este vorba de o pendulare fin sesizabilă între întâmplarea ca eveniment social (adică real) şi derizoriul expresiei verbale, probată prin replici care fac parcă trimitere, peste timp, la lonesco. In fine, cea de-a treia direcţie regizorală urmăreşte traducerea maladiei, oricare ar fi aceasta (ipohondria, ea însăşi poate fi numită boală!), ca retragere din faţa vieţii, ca proces (deloc comic, de această dată) de autoexil, de acceptare a unei însingurări în mulţime. Spectacolul semnat de Sanda Manu nu caută ineditul ori experimentul. Totul, dispunerea scenică, mişcarea actorilor, vocile etc. dovedesc ceea ce putem numi a fi masura: o echilibrare a râsului şi a tristeţii dată de substratul amar al existenţei. Iar ceea ce izbuteşte, mai mult decât o face textul, este potenţarea unui nucleu dramatic, neafectat de pantomimă, de cânt, de dans.” Sorin Crișan, teatrul azi, nr 3 - 4 - 5, 2003