„Bătrâna și hoțul” este un recital de prestigiu pentru Irina Răchiţeanu în compania lui Sorin Medeleni.

Autor: Viorel Savin
Regie: Cristian Hadjiculea; regia TV: Olimpia Arghir
Gen: dramă
Durată: 85'

Un infractor de ocazie vrea să fure un tablou valoros și, după o convorbire cu o batrâna proprietară, începe să aibă dubii cu privire la inițiativa sa, apoi devine confesiv și, în cele din urmă, chiar o victimă sentimentală.

IRINA RĂCHIȚEANU SIRIANU - BĂTRÂNA
SORIN MEDELENI - HOȚUL
PETRE MORARU - POLIȚISTUL
NICOLAE IEREMCIUC - JANDARMUL

decoruri: Virgil Luscov, Gheorghe Cazan; costume: Daniela Mirea; director de imagine: Cristian Nicolau; regia de montaj: Marga Niță; redactor: Ioana Prodan

asistența tehnică: Aura Chirilov; regia tehnică: ing. Elena Golu; lumini: Constantin Ciobanu, Dan Radoi, Gheorghe Pascu, Constantin Luca, Elisabeta Albu; asistenți imagine: George Leca, Romeo Tofili, Cristian Balas, Roberto Vasilescu, Radu Trandafir; recuzită: Daniel Costache, Constantin Milcică; mașiniști: Constantin Popescu, Ion Constantinescu; regia de studio: Nicoleta Iancu, Ladislau Kalitzky; machiaj: Ion Toma, Mirela Preoteasa; imaginea: Radu Popescu, Cristian Neagu, Mihai Nagy, Andrei Mainescu; editori imagine: Mihai Radulescu, Daniel Niță, Daniela Galeriu; maestru de sunet: Radu Boieriu; ilustratia muzicala: Andrei Gheorghiu; postprocesare sunet: Tatiana Stoenescu, Emil Pârvu

„„Bătrâna și hoțul” este un recital de prestigiu pentru Irina Răchiţeanu în compania lui Sorin Medeleni, dar şi prilejul debutului în capitală a unui nou dramaturg - Viorel Savin. Două caractere bine definite biografic, pregnant desenate de către dramaturg, se confruntă printr-o replică vie, firească şi propun partituri generoase interpreţilor. Irina Răchiţeanu prezintă din nou marea sa capacitate creatoare, cu o plăcere de joc imensă, iar Sorin Medeleni fructifică in mod exemplar prilejul de a avea un partener de excepţie”. Ileana Lucaciu, Săptamâna, 13 februarie 1987

„Irina Răchiţeanu portretizează cu rafinament soţia pictorului, inspiră sentimente complexe, o admirabilă creaţie! Sorin Medeleni este un partener cu personalitate”. Ludmila Patlanjoglu, România Literară, 19 februarie 1987

„Irina Răchițeanu făureşte personajul cu o fermecătoare bogăţie de detalii. Schimbă cursiv numeroasele măşti, inducând în eroare nu numai oaspetele, ci şi spectatorii, asupra invitabilelor intenţii. Joacă fără greş şi cu distincţie senilitatea, candoarea, cinismul, răutatea sadică, ironia veninoasă, prestanţa, trufia ciocoiască, deznădejdea, curajul, inconştienţa, viclenia, indiferenţa, pictând magistral un portret saturat de tonuri tulburi, de o savantă imprecizie, pe care l-ar fi semnat, cred, Derain./…/ E o plăcere s-o vezi pe Irina Răchiţeanu practicând un atare teatru modern – sigur în intonaţii şi mişcări, fluid în atitudini şi stări – stăpânind scena cu autoritatea pe care o dă întotdeauna complexitatea sufletească realizată cu lapidaritate expresivă.” Valentin Silvestru, Tribuna Artelor, 1 martie 1987

„Irina Răchiţeanu este, ca de obicei, incomparabilă - o magie a fiecărui gest, a oricărui detaliu de comportament. Sorin Medeleni - mai nervos, încordat, atent mai mult la un gând ascuns decât la vorbele celei cu care se înfruntă”. Dinu Kivu, Contemporanul 13 martie 1987

„Irina Răchiţeanu mărturisea că rolul Bătrânei din textul lui Viorel Savin era o încercare pentru ea: „Autorul a propus o bătrâna de peste 80 de ani. Eu am 65 – şi sunt încă în formă. Umeri cărnoşi, sâni, şolduri. Şi nu am darul «compoziţiilor de vârstă» à la Leopoldina Bălănuţă sau Olga Tudorache”. Îndoielile din timpul repetiţiilor au fost, însă, depăşite. Descoperă cheia rolului, se regăseşte pe ea însăşi şi depăşeşte handicapul primelor repetiţii devenind punctul central al reuşitei spectacolului.” Magdalena Popa Buluc, cotidianul.ro 12 octombrie 2015;

„Ca să vă dau un răspuns paradoxal, piesa s-a născut dintr-o necesitate. Am pornit de la un fapt real. La Bacău a existat (şi mai există, bineînţeles, în sufletul nostru) pictorul Nicu Ene, a cărui soţie a încercat să-l salveze. În piesă, pictorul făcuse puşcărie pentru un delict monstruos, încercând să salveze nişte cărţi de la ars. În realitate, soţia a încercat să-l reabiliteze moral în faţa stupidităţii organelor politice din vremea veche şi nici prea veche. Doamna a donat întreaga avere statului român, cu condiţia să fie lăsată să rămână într-o cămăruţă şi o bucătărie tot restul vieţii sale. Într-o primăvară - afară era frumos, înmugurise speranţa - bătrâna a uitat că în casa ei este o instituţie de stat şi a ieşit din perimetrul dat. S-a dus să se plimbe pe malul Bistriţei. Conducerea muzeului, cei de la cultură, de la partid s-au alarmat că s-ar putea să fie pus în pericol patrimoniul. Trebuie să luăm măsuri, s-a decretat. Şi s-a hotărât să i se ridice cheile de la propria casă. Astfel, doamna Ene a devenit ostatică în propria casă, după ce, prin propria voinţă, a oferit statului averea sa“. Viorel Savin, ziuaconstanța.ro 20 februarie 2017