loader

RECOMANDĂRI

Imagine

Filmul "Apostolul Bologa", difuzat în premieră la TVR

„Apostolul Bologa”, realizat de TVR prin Casa de Producție şi regizat de Dominic Dembinski, va putea fi urmărit la  TVR Moldova, pe 15 decembrie, ora 22.00, şi TVRi, pe 16 decembrie, ora 23.00.

foto
Pagina spectacolului: APOSTOLUL BOLOGA
autor:Liviu Rebreanu
Dominic Dembinski

Producţia, care a avut premiera TV  pe 30 noiembrie, la TVR 1, va fi difuzată cu subtitrare în limba română, putând astfel să fie accesibilă şi persoanelor cu deficienţe de auz.

„Apostolul Bologa” face parte din proiectele Televiziunii Române dedicate Centenarului Marii Uniri şi a putut fi văzut pe marele ecran, la Bucureşti, cu ocazia proiecţiilor speciale de la Hollywood Multiplex şi Cinema Muzeul Ţăranului (în cadrul Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film) şi a proiecţiei de gală de la începutul acestei săptămâni, găzduită de Banca Naţională a României.

(w235) Apostolul„Succesiunea întâlnirilor tripartite, spectatori - producţie - echipă, s-a încheiat în impozanta sală a Băncii Naţionale a României. Fiecare dintre acestea a avut specificităţile sale, atât din punct de vedere tehnic, cât şi din perspectiva diversităţii publicului spectator şi, nu în ultimul rând, în privinţa prezenţei echipei de producţie, a creatorilor şi interpreţilor”, declară Demeter Andras, director Casa de Producţie TVR.

Opiniile primite la cald, reacţia spectatorilor, dialogurile generate de aceste vizionari ne îndreptăţesc să credem că şi recepţia, de asta data în intimitatea căminului, va trezi şi va menţine interesul telespectatorilor, cu atât mai mult cu cât difuzarea în premieră are loc într-o zi de sărbătoare cu o însemnătate aparte”, mai spune Demeter Andras.

Filmul a fost de curând prezentat şi la Londra, în cadrul Romanian History Film Days in Belgravia, în prezenţa regizorului Dominic Dembinski şi a producătorului Claudia Nedelcu Duca, care, imediat după proiecţie, declara: „Sala ICR din Belgrave Square nr. 1 a fost plină. La final s-a vorbit cu entuziasm despre emoţia creată de film, despre misticism, filosofie şi ştiinţă. Despre Freud şi filmul de artă. Despre minimalism şi picturalitate. Aşteptăm următoarea întâlnire cu publicul londonez!”

Adaptare după celebrul roman al literaturii româneşti, „Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu, filmul este un poem cinematografic spus de importanţi actori ai cinematografiei româneşti, precum: Răzvan Vasilescu, Alexandru Repan, Cristi Iacob, Mihai Stănescu, Adrian Titieni, Ion Haiduc, Demeter Andras, Marius Bodochi, Bogdan Nechifor, Andreea Vasile, Meda Victor, Mihai Bica, Andrada Fuscaş, Mircea Postelnicu, George Constantinescu şi Albert Demeter.

(w882) Apostolul

Dintr-un spaţiu paradisiac, văzut ca o cameră-casă ruinată, în jurul unei spânzurători înflorite ca un cireş japonez de primăvară, Apostol Bologa ne povesteşte drumul său de la beznă la lumina Învierii.

Amintirile lui devin filmul „Apostolul Bologa”. Un sfânt care (ne) povesteşte, dincolo de moarte – sfinţii şi eroii, nu mor niciodată, nu-i aşa? –, o aventură în care cei de azi ne putem recunoaşte, ne putem vedea spaimele şi urma de curaj, depăşindu-ne zona de confort istoric actual.

(w882) Apostolul

Imaginea filmului este semnată de Daniel Şerbănică, montajul de Dragoş Smărăndescu, scenografie costume: Bristena de Satmaari, scenografie decor: Raluca Chelaru, Matei Bucur Mihăescu semnează muzica, iar Mihaela Constantinescu ilustraţia muzicală. „Apostolul Bologa” este o producție a Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Dominic Dembinski; producător delegat: Demeter Andras.

Puteţi urmări trailerul filmului AICI.

Un proiect realizat cu sprijinul: Dedeman, Fortifikat Forte, Borsec, Chez Odette, Crama Gîrboiu, Teatrul de Comedie, Teatrul Naţional IL Caragiale București.

Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemagia, CinemaRx, Ziarul Metropolis, CineFan, LiterNet, Urban.ro, Oraşul Meu, AARC – All About Romanian Cinema, Cooperativa Urbană, MovieNews.

Găsiţi informaţii despre film şi pe pagina de Facebook.

Credit foto: Bristena de Satmaari

Spectacole

mai multe

Ivan Vasilieci, forțat de vârsta criticã de 35 de ani, îşi încearcă norocul cu fata Ciubukovilor, frumoasa şi gospodina vecină, Natalia Stepanovna. Îşi ia inima în dinți şi se prezintă la uşa ei pregătit să facă pasul cel mare și să o ceară de...

Fiecare zi din viața bunului si simpaticului ELWOOD P. DOWN este o zi frumoasă atunci când îl însoțește Harvey, iepurele uriaș. Doar că cei apropiați lui nu-l pot accepta așa lunatic, nedespărțit de Harvey. Ei vor ca Elwood, interpretat de Radu...

Un grup de turiști pleacă într-o călătorie culturală prin mai multe capitale ale Europei. Numai că scopurile declarate nu sunt neapărat și scopurile urmărite, așa că turiștii trebuie să își ducă planurile la îndeplinire fără să fie prinși de...

 

#TNTV